Tratarea riscului
Tratarea riscurilor desemneaza modul in care o organizatie se raporteaza la riscurile identificate. Strategiile de tratare trebuie puse in contextul organizatiei si scopului acesteia ele neconstituind apanajul exclusiv al securitatii. Astfel, principalele strategii de tratare a riscului sunt:
Risk avoidance / evitarea riscului
Aceasta strategie presupune evitarea activitatilor generatoare de risc. Spre exemplu, daca exista un risc de atac asupra unui director al companiei de catre angajatii nemultumiti de la o anumita fabrica din teritoriu (ex: ca urmare a impactului pe care il are reorganizarea companiei asupra muncitorilor de la acea fabrica), persoana in cauza nu se va deplasa la fabrica respectiva.
Risk reduction / reducerea riscului
Strategiile de reducere a riscului se bazeaza pe masurile pe care o organizatie le ia pentru a actiona asupra elementelor care definesc riscul (impact + probabilitate / atractivitate + oportunitate + posibilitati). Exemple in acest sens sunt masurile de ordin procedural (ex: reducerea plafonului de bani pe care angajatii il mentin in casa), asigurarea redundantei masurilor de securitate (backup, suplimentare sisteme tehnice de securitate), mecanisme de validare la distanta etc.
Risk sharing / partajarea riscului
Partajarea riscului presupune transferul partial al riscului catre o alta entitate (ex: firma de paza / monitorizare-interventie, firma de asigurari). Este gresita perceptia potrivit careia riscul poate fi transferat integral deoarece exista implicatii care depasesc pierderea propriu zisa si care sunt greu cuantificabile (ex: reputatia, impactul asupra cotatiilor bursiere). Totusi, prin partajarea riscului se realizeaza o diminuare a pierderilor si exista specialisti care considera aceasta strategie ca fiind subsumata celei de reducere a riscurilor.
Risk retention/acceptance / retentia/acceptarea riscului
Nici un risc nu poate avea valoarea zero si companiile isi stabilesc o limita considerata acceptabila. Aceasta linie poate fi mai mare sau egala cu valoarea stabilita prin lege dar niciodata sub aceasta valoare. De asemenea, exista organizatii care considera ca un risc poate fi acceptat / asumat chiar si peste valoarea de referinta in anumite conditii exceptionale care pot justifica aceasta strategie. Spre exemplu, concedierea unui angajat care a avut acces la informatii confidentiale (cum ar fi dezvoltarea unor produse noi) poate genera un risc ridicat pe linie de confidentialitate a datelor dar pastrarea acestuia in organizatie poate avea consecinte mai grave din punct de vedere financiar sau al mediului de lucru. In aceeasi maniera, lansarea unui produs nou pe piata poate conduce la pierderea avantajului tehnologic ca urmare a faptului ca tehnologia devine disponibila concurentei care poate astfel se recupereze mult mai rapid intarzierea pe aceasta linie.
Altfel spus, o organizatie este dispusa sa accepte riscul atata timp cat pierderile preconizate de manifestarea acelui risc sunt mai mici decat cele rezultate din tratarea lui iar acest lucru se argumenteaza prin indicatorul ROI (Return on Investment).
